Marea Spovedanie 8 (NOU)

Marea Spovedanie 8 (breaking news):))))))

14 mai 2014 sankt moritz 
Relația mea cu Monica m-a introdus, fără voia mea, în lumea burgheziei comuniste. Inima, mai ales la 18 ani, nu avea opinii politice. Familia mea nu a privit cu ochi buni această relație, dar nici nu mi-au interzis-o.Bunicul, saracu', mai arunca din cînd în cînd cîte-o săgeată:"Mai Cristică tata, din toate fetele din țara asta, tocmai de o fată de comunist ai reușit să te îndrăgostești?". Deși nu am cunoscut prea bine lumea lor, pe mine mă interesa doar Mona, trebuie să recunosc că, marea majoritate a odraslelor de nomenclaturiști era mult mai bine educata decît e azi majoritatea odraslelor politicienilor postdecembristi. Aveau chiar un nivel cultural bunicel, mult peste cel al părinților. E drept că, cu timpul, nu au demonstrat mai nimic, asta cu foarte puține excepții.Monica a fost o excepție ajungînd o arhitectă importantă la Paris în anii 90.Cunosc și alte excepții, cum ar fi colegul meu Florin Pop, dar toți cei pe care-i cunosc, și care au realizat ceva important după 1990, au avut după revoluție o relație foarte dificilă cu părinții (foștii nomeclaturisti), ba chiar mulți au întrerupt total relațiile cu ei. Stafia lui Marx și-a pus pînă la urmă amprenta și asupra celor care au plimbat-o prin Europa.
La sfîrșitul anilor '80 am avut din nou de a face cu nomenclatura comunistă.La un moment dat m-am împrietenit cu doctorul Giurgiuca, un mare psihiatru de la celebrul spital nr 9. Giurgiuca avea un băiat, Ionuț, din prima sa căsătorie cu Ioana Pavelescu.Ionuț rămăsese în custodia tatălui și așa am ajuns eu să fac meditații la matematică cu el. Eram deja, la vremea aceea, asistent la catedra de matematică din politehnica bucureșteană. Făcînd lecții cu Ionuț, am ajuns, inevitabil, s-o cunosc și pe mama sa, celebra actriță Ioana Pavelescu. Deosebit de frumoasă, Ioana era asociată mai mereu cu rolul Hella din Maestrul și Margareta, cel mai adulat spectacol de teatru al vremii, spectacol al Teatrului Mic pentru care am făcut deseori cozi de 18 ore pentru un bilet.Nu pot să nu recunosc că eram fascinat s-o cunosc pe Ioana. Marea mea surpriză a fost însă cînd am fost invitat la prima petrecere la Doamna Pavelescu-Sion. În afară unor actori și regizori celebri( e drept că nu am întîlnit acolo nici măcar unul dintre actorii mei preferați) apăreau deseori figuri ale nomenclaturii, cea mai celebra fiind vecinul, Ion Iliescu. Besoiu și Nicolaescu aveau un mare respect pentru viitorul președinte al României. În acea casă nimeni nu critica sistemul și nu se vedea nicio umbră de disidență. Cum eram, și atunci ca și acum, slobod la gură, de multe ori, depășind nivelul bancurilor politice, reușeam să stîrnesc admirația mesenilor.
Casă Ioanei era pe strada Herăstrău, în zona interzisă a orașului și, de fiecare data cînd mergeam acolo, eram legitimat încă de la Piața Aviatorilor. Atmosfera, deloc intelectuală, amesteca plăcerile bahice cu o blazare dulce a celor ce susțineau din plin sistemul.Soțul Ioanei, Bujor Sion, lucra undeva la o ambasada, consulat în RFG, nimeni nu știa cu ce se ocupă, dar nimeni nu punea întrebări. Era veșnic plecat și fiecare întoarcere era o bucurie imensă pentru petrecăreții de acolo. Portbagajul mașinii lui Sion era mereu plin de produsele fiarei capitaliste, fiară pusă la colț în mai toate discuțiile bahice.Al doilea soț al Ioanei, chirurgul Marinescu făcea și el din cînd in cind "aprovizionarea".Eu am fost primit încă de la început cu brațele deschise tocmai pentru că aduceam regulat sticlele de votcă pe care le primeam la meditații. Toate astea se întîmplau la mai puțin de un an de fatidicul 1989.Mare mi-a fost mirarea ca, în decembrie 1989, cînd am fost primul cetățean normal care a intrat în sediul televiziunii române, să-i întîlnesc deja în fața studiolui patru pe Ioana Pavelescu, Bujor Șion și Sergiu Nicolaescu. Era cu o oră înainte de celebrul "am învins" și încă nu apăruseră nici Dinescu, nici Caramitru. Eu am ajuns la TVR, cu "tot boborul", pe la ora 12-13, în 22 decembrie. Ne-am oprit la poartă.Nu am avut curajul să spargem paza și grilajul.Imediat a venit Brates care m-a întrebat:"Tu ești reprezentantul poporului?" Nu mă simțeam reprezentantul nimănui dar am răspuns da și, uite așa, am fost dus în studioul patru, de fapt în fața lui, pînă cînd au sosit vedetele.În studiou la acel moment se repeta plugusorul și toți cei din prima imagine sunt cei ce repetau de zor.
Voi reveni cu lux de amănunte asupra zilei de 22 decembrie cînd povestea va ajunge și la revoluția română.
Un alt moment din anii '80 în care am frecventat nomenclatura comunistă a fost cauzat de o prietenie sinceră pe care am avut-o cu Ticu Burcă, asistent la arhitectură și cu soția sa Minerva. Ticu era un tip calm, detașat de orice problemă, exact opusul meu.Era fiul generalului Burcă, un general de armată ieșit de mult la pensie. Deși aveam aceleași idei anticomuniste și criticam pe față sistemul, el punea totul pe seamă destinului iar eu doream să schimb sistemul chiar și cu riscul vieții.A fost singurul care, după arestarea mea de către securitate în septembrie 89, m-a ajutat, încurajat și nu mi-a închis ușa în nas.Soția sa, Minerva, o gazdă desăvîrșită, m-a hrănit aproape doi ani cu multe bunătăți. Tata făcea, evident, aprovizionarea.Ticu și Minerva aveau în timpul verii o mică vilă pe malul lacului Snagov și acolo am întîlnit cîțiva nomenclaturiști importanți ai vremii.O singură data am fost și la vila lui Petre Roman, pe care, deși coleg cu mine la Politehnica, nu avusesem ocazia să-l cunosc înainte.Roman era o figură ștearsă, matroană locului era de departe soția sa,Mioara, volubila cultă și cu mult umor.Ticu reușea să stea de vorba liniștit, și cu un agitat anticomunist ca mine, dar și cu toți cei din protipendadă. Și azi îi invidiez diplomația și calmul imperturbabil. Sunt două calități la care am aspirat toată viața, fără succes însă. Ticu și cu Minerva au devenit după revoluție singurii din acea lume care au rejectat din start FSN-ul și care au luptat pe baricade pentru Coposu și Rațiu. Fără succes. Au rămas insa cu coloana vertebrală dreaptă. Trecerea vechilor comuniști în barca lui Iliescu a fost o chestie normală.Unii, cum au fost Ticu și Minerva nu au mai vrut după 89 să facă compromisuri, nu au avut decît de pierdut din asta dar trebuiesc apreciați. Am refuzat toată viața generalizările.

(va urma)