Marea Spovedanie 23

 Era o fătucă din anul I de la ASE, pe care o cunoscusem în trenul care ne-a adus acasă din Poiană, după vacanța de Crăciun.Tînăra era un pic mai mult decît euforică și după ce i-am servit cîteva pahare a venit cu ideea să mergem la ea în cămin la Moxa și să-i invităm cîteva colege la reuniunea noastră psihedelica.Trebuie să recunosc că la acea vreme , snobam din start posibilitatea de a avea printre noi studente de la școala de fete și meserii ( ASE-ul avea reputația de a colecționa toate fetele „ drăguțe și prostute” din țara)dar, cum situația ni se părea și hilară și tentantă, am acceptat cu inima largă aventura propusă.Eram eu , Radu și prietenul nostru Cristi Centiu,student la medicină în anul 4,omul cu cea mai impresionantă memorie pe care am intilnit-o  vreodată.Am cumpărat niște „fursecuri”(numele de cod al sticlelor de stolichnaya) și am tras la sorți, în cel mai repudiant stil masculin, modul cum ne vom ocupa de cele 3 fete pe care tînăra le va scoate din căminul Moxa.Eu am tras numărul 3.Doctorul știa măcar la ce se așteaptă pentru că el avea numărul 1 și deci îi revenea organizatoarea, ceea ce părea acceptabil.Prima doritoare de petreceri cu necunoscuți, a fost o fătuca un pic mult prea rubensiană pentru gusturile vremii.  Deja făceam pariuri asupra numărului de kg pe care îl va avea ultima venită, de care , vrînd nevrînd, trebuia să mă ocup toată seara.Trebuie să precizez că în acele timpuri morala comunistă nu permitea mari apropieri de la prima întîlnire și figura cu din salon în dormitor în trei mișcări simple funcționa doar în bancuri, nu și în realitatea pe care o trăiam noi atunci.Flirtul era încă o artă, preludiile nefiind călcate în picioare. O tempora o mores! La apariția ultimei doritoare de petreceri ad hoc s-a făcut brusc liniște.Etalonul nostru de frumusețe din acea perioadă nu se baza nici pe net, nici pe reviste glamour, nimic nu ajungea din occident peste granițele româniei. Crina(o să-i spunem Crina de aici încolo) era de o frumusețe impecabilă.Eu am rămas profund impresionat iar Radu , marele cuceritor deja îmi făcea propuneri pentru schimbarea numerelor de la tragerea la sorți. Eram un copil timid atunci și nu prea înțelesesem cum să mă descurc prin cotloanele psihologiei feminine. Flirtul intelectual pe care îl practicam cu plăcere era total nepotrivit în acea situație...însă era atît de frumoasă.Povestea de dragoste înfiripata atunci avea să depășească cu mult o simplă seară bahică. A fost o dragoste cu năbădăi care ne-a marcat pe amîndoi, în timp e drept, foarte diferit. Crina era o tînără sibiancă , fiica șefului culturii din Hermanstadt și era foarte frumoasă. Am fost prea îndrăgostit din prima clipă că să realizez , măcar după o vreme, că aveam discrepanțe culturale ireconciliabile. Relația a continuat pentru că fiecare părea fericit în postura Pygmalion Doolittle. Deh, doar totul a început la fel ca și la B.Shaw, cu un mic pariu.Foarte repede am convins-o să-și schimbe prenumele. I-a plăcut așa de mult, că îl folosește și astăzi. Mulți părinți, în epoca comunistă,  aveau tendința să folosească diminutive ridicole, ignorînd faptul că săracii copii vor ajunge și la vîrste respectabile la un moment dat. Crina avea complexul feței din provincie, abia aterizată la București , un complex pe care eu și Radu nu îl prea înțelegeam. Lumea era convinsă că toate întîmplările care merită aflate s-au petrecut și se vor petrece la București, convingere ce se păstrează și azi. Crina avea o ambiție ieșită din comun care, în plus, trebuia să se materielizeze repede ,imediat.Gafele noii mele domnișoare Doolittle erau nevinovate , dulci, dar spre deosebire de eroina lui B, Shaw, o agasau.  Făceam totul ca să fie uitate cît mai repede. Crina nu a fost niciodată mulțumită cu trecutul ei, nu era în culorile pe care și le-ar fi dorit și de aceea își ștergea propriul trecut cu aceeași viteză cu care avansa în viață.De cîte ori a schimbat macazul în viață, a aruncat  imediat la coș vechea șină. Cînd ne-am reîntîlnit după 20 de ani , mi-a spus tristă că tatăl ei a murit. După o vreme,  plimbindu-mă prin sibiu, m-am întîlnit cu cîțiva bătrîni de la un azil printre care și domnul tată al Crinei. Șocul meu a fost imens.Nici măcar criminalii naziști nu și-au omorît memoria familiei. Crina nu își menține prietenii peste timp tocmai pentru a nu  avea prin preajmă martori din perioadă anterioară. Noi, pamintenii de rînd, avem tendința de a apela deseori la trecut atunci cînd vrem să ne autocaracterizăm sau în momentele noastre de melancolie. Crina însă, îți va vorbi mereu de ce o să facă de acum încolo și nu de ce a făcut.Nu am mai întîlnit pe nimeni care să dorească atît de mult să-și sterga urmele, chiar și urmele momentelor fericite pe care fiecare le avem. Cum și în relația cu mine era duplicitară ,existînd un iubit la sibiu și unul la București, a consumat multă energie pentru a ne ascunde unul de celălalt.M-am prins deja după o luna dar vroiam să rămîn orb și am rămas așa cam jumătate din anul 1985. Problema Crinei la acea vreme  erau examenele de la ASE. Le picase cu brio pe amîndouă în iarnă și legea vremurilor te exmatricula automat dacă nu reușeai să treci primul an. Exmatricularea  te readucea la un nou examen de admitere adică, la ultimele furci caudine ale sistemului de învățămînt ceaușist. Nimeni nu și-ar fi dorit să repete examenul de admitere. Matematica era marea problemă și examenul Crinei ajuinsese să mă preocupe mult mai mult decît propria mea lucrare de diplomă . Eram un bun profesor dar, cine ar fi reușit să facă meditații la matematică cu propria iubită , mai ales cînd iubita avea 20 de ani și era așa de frumoasă.Era ca și cum aș fi avut ambiția să-i explic Claudiei Schiffer teoria relativității. Pînă la urmă însă am reușit să promovăm examenul de matematică cu Cenușă,calcindu-mi peste multe principii și asumindu-mi riscuri enorme mai ales în acele timpuri. Povestea mea cu Crina ,Schatzi cum o alintam atunci a fost plină de năbădăi.Ne-am certat deseori și nu doar din cauza clonei mele sibiene. Ultima oară ne-am certat chiar înaintea examenului meu de diplomă. Crina  avea încă de atunci calitatea de a ști să reintre pe geam atunci cînd e data afară pe ușă. Calitatea asta a ajutat-o mult atît în cariera ei de mare succes la o multinațională unde încet și cu răbdare a ajuns la vîrf, cît și în ascensiunea politică ulterioară.La ieșirea de la examenul de diplomă m-a așteptat în fața ușii cu un imens buchet de trandafiri roșii și într-o ținută estiva apetisanta ceea ce l-a făcut pînă și pe Picu Voiculescu să exclame:Mache ea ar fi luat 10 mult mai ușor ca tine, chiar și cu comisia asta ostilă. Și uite așa, ultimele reminiscențe ale poveștii noastre de dragoste s-au consumat în zilele dintre examenul de diplomă și plecarea mea în occident. Crina a mai încercat să între pe geam după ce m-am întors din occident, dar fără succes.Drumurile noastre se vor reintilni după 20 de ani însă după cum veți vedea mai tîrziu sentimentele dispăruseră . Vor fi doar jocuri de afaceri și putere care se vor încheia mult mai urît decît mi-aș fi dorit. Avea o asemenea dorință de a răzbate cît mai sus încît nu lua în considerație niciun avertisment. A reușit să semneze un angajament cu securitatea în dec 1989, cu doar 2 săptămîni înainte de revoluție, cînd, pînă și Iulian Vlad ar fi dorit să iasă, nu să între. Impresionant e ca la citeva luni dupa decembrie 1989 a ajuns sa lucreze la radio …Europa Libera. Reusise iar sa intre pe geam.

 Perioada celor patru ani de facultate rămîne totuși cea mai curată perioadă din viață mea. Anul V, anul de masterat pentru care mă luptasem atît de mult, va fi cu totul diferit.Cele trei luni pe care le voi petrece în occident, și mai ales regretul că mă întorsesem, își vor pune și ele amprenta asupra evoluției mele. Dacă aș vrea să localizez în timp momentul pierderii virginitatii morale cu siguranță m-aș opri la vara anului 1985. Nu am avut niciodată certitudini ci doar dubii. În momentul cînd treceam granița ungaro austriacă am avut prima oară impresia și că sunt liber, și că sunt mulțumit de mine .România pînă în 1985 nu mi s-a părut deloc un coșmar.Conștientizasem atît de puțin din ceea ce trăisem încît următorii 5 ani vor fi pentru mine cornișele 1,3 și 4 din purgatoriul lui Dante.