Marea Spovedanie 25

intermezzo

June 20, 2014 at 2:29pm

Speranta

Am fost deseori intrebat ce sper?Ce sper de la un examen?Ce sper de la o afacere?Ce sper de la un prieten?Ce sper de la copil?Ba chiar si ce sper de la un dusman.

Formularile cele mai des intilnite sunt de tipul :ce sa mai speri de la ei?Sau si mai des:nu poti avea decit sperante desarte?

Pe de o parte, speranta ne tine in viata, ne face sa supravietuim, ne determina sa ne mobilizam si poate cel mai important lucru, ne determina sa gindim, si implicit, sa existam.Speranta e deopotriva apanajul optimistilor si al pesimistilor.Cea mai intilnita speranta, speranta in mai bine, e deja caduca.

Pe plaiurile noastre, mioritice, speranta e un paradox. Mai grav, dupa 23 august 1944, speranta s-a confundat cu utopia.

Ce spera oamenii in ziua de azi?

Degradarea cotidianului a dus deja la o speranta conservatoare. Speram sa nu fie mai rau. Speram sa avem liniste. Speram sa nu ne pierdem privilegiile, avantajele cucerite, speram sa nu ne pierdem linistea.Paradoxal, speranta in linistea cotidianului ne face agitati. NU speram in normalitate pentru ca, de peste 75 de ani, nu am avut normalitate.  Nu speram in justitie, pentru ca nu am avut justitie. Nu speram in meritocratie pentru ca nu am meritat nimic. Nu speram intr-o economie liberala pentru ca nu suntem liberali. Nu speram intr-o piata libera pentru ca nu suntem liberi.

Emil Cioran spunea ca: “a spera inseamna a dezavua viitorul”. Deci, daca tot vedem un viitor sumbru in orice, de ce nu-l dezavuam?

Simplu, ca sa dezavuam ceva, ca sa speram ca viitorul previzibil e o minciuna, ar trebui sa ne implicam. Daca speram sa ne iasa o afacere , ne implicam.Daca speram ca propriul copil sa aiba sanse in viata , iar ne implicam. La orice speranta materiala ne implicam. Atunci de ce oare nu ne implicam si spiritual, si civic? Pentru ca nu avem un ideal.Atingerea unui ideal e singura speranta cu implicare totala. Idealurile de la 1848 sunt desuete. Idealurile comuniste la fel.

Idealul normalitatii nu e desuet. Normalitatea presupune dreptate, concurenta loiala si respect reciproc. Si…inainte de toate, presupune toleranta si lipsa orgoliului exacerbat. Idealul asta presupune sa-i ascultam pe cei de linga noi, presupune o autocritica tacita, presupune o autoevaluare si nu o evaluare a celor din jur. Presupune decenta, umor si autoironie. Nu trebuie sa acceptam opiniile contrarii, dar e musai sa le analizam. Numai idiotii nu isi schimba propriile opinii.

Cea mai frecvanta intrebare pe care am primit-o in ultima vreme este:de ce te spovedesti?Ce speri sa obtii cu spovedaniile tale?Recunosc ca aceste intrebari mi-au sporit dubiile si nu am reusit sa dau un raspuns care sa ma multumeasca. Poate nu e intimplator ca cel mai bun raspuns, cel mai aproape de crezul meu, l-am gasit tot la Cioran:« On ne devrait écrire des livres que pour y dire des chosesqu’on n’oserait confier à personne.  »

“Nu ar trebui sa scriem carti decit pentru a spune lucruri pe care nu avem curajul sa le impartasim nimanui”

Genialitatea retelelor de socializare e tocmai posibilitatea de a putea impartasi lucruri pe care nu le putem spune nimanui. E o posibilitate de care beneficiem toti, culti sau ignoranti, talentati sau nu.Din aceste impartasanii se va naste un ideal.Acel ideal ne va face sa ne implicam.

Cred in idealul care va aparea, cred apriori.Sper ca vom reusi cu totii sa-l impunem, si sper ca vom avea in curind o Romanie NORMALA.

20 iunie 2014

Cristian Sima